MENIU

Cancerul ascuns care poate trece neobservat luni de zile. Semnele apar pe unghii

Cancerul ascuns care poate trece neobservat luni de zile. Semnele apar pe unghii

Ascuns, perfid, neglijat, confundat cu leziuni banale. Iată, în câteva cuvinte, cum arată tabloul cancerului de piele, care poate trece neobservat luni de zile, mai ales când se declanșează în zone ale corpului pe care nu le monitorizăm constant.

"Deși cel mai frecvent se află la nivelul feței, urechilor și scalpului, îl găsim totuși și pe mucoasa genitală, afectată, de obicei, de un proces inflamator cronic sau de îmbătrânire. Există și carcinoame spinocelulare dezvoltate sub lama unghială sau pe ulcerații cronice cum este cazul ulcerului de gambă. Melanomul malign se poate dezvolta și pe zone nevăzute de lumină cum ar fi talpa, spațiile interdigitale, pe mucoase sau chiar în ochi, punctează medicul dermatolog Mihaela Leventer, unul dintre specialiștii care diagnostichează anual sute de cazuri de cancer.

Deseori, persoanele care se confruntă cu leziuni incipiente au un comportament care poate grăbi evoluția unui cancer. Expunerea la soare, ședințele la solar și traumatizarea leziunilor sunt greșeli frecvente, alături de amânarea vizitei la medicul dermatolog, singurul care poate pune diagnosticul corect.

"Melanomul malign arată ca o pată negricioasă sau neomogen cafenie, indiferent dacă este pe spate, în scalp, pe mucoasa buzelor sau în spatiul interdigital. Un melanom subunghial apare, de obicei, ca o bandă pigmentată ce afectează o parte de unghie și se revarsă spre zona de piele periunghială. Carcinomul spinocelular subunghial poate mima o ciupercă și necesită diagnosticul unui ochi experimentat. Alteori, tumorile acestea sunt niște excrescențe relativ recente, care cresc nedureros și au tendința la ulcerare", mai spune Leventer, pentru doctorulzilei.ro.

Mai multe articole despre:
simptome cancer simptome cancer cancer unghii