Călin Georgescu, după protestul pro-DEMOCRAȚIE din Piața Victoriei: ”A fost un act de voință, nu unul electoral”
Călin Georgescu le-a transmis românilor un nou mesaj, după protestul pro-democrație care a avut loc sâmbătă, în Piața Victoriei, din Capitală. Președintele ales a subliniat că acest demers a fost un act de voință, nu unul electoral, iar poporul român a dovedit, încă o dată, că poate lupta împotriva sistemului corupt.
”Vă mulțumesc pentru această zi splendidă în care am dovedit că fiind liberi suntem puternici pentru totdeauna.(...)Eu nu am spus că azi va fi un protest de amploare și nici nu am invitat la un protest! Asta au spus televiziunile soros1, soros3 și soros24.
Eu am spus că astăzi este momentul în care vom dovedi că într-o singură zi, simbolic, putem strânge semnăturile pentru a reconfirma unirea poporului nostru și asta am făcut (...) A fost un act de voință, nu unul electoral. Prin acțiunea de azi noi, poporul, am dovedit că putem lupta cu sistemul”, a declarat Călin Georgescu.