Explozie de entuziasm în fața secției de poliție unde Călin Georgescu s-a dus să semneze controlul judiciar. Zeci de simpatizanți au fost prezenți acolo VIDEO
Călin Georgescu a ajuns astăzi în fața polițiștilor în ultimele zile de control judiciar! Zeci de simpatizanți ai săi au fost prezenți în fața secției de poliție, unde au scandat, „Călin Georgescu te iubim”, și „domnule președinte vă iubim”. Procurorii de la Parchetul General au extins urmărirea penală, iar în următoarele zile trebuie să decidă ce măsură vor aplica pentru acesta.
Astăzi Călin Georgescu ajunge din nou în fața polițiștilor pentru a da cu subsemnatul în cadrul măsurii preventive de control judiciar.
Sunt ultimele zile din cadrul acestei măsuri preventive. Procurorii de la Parchetul General au extins urmărirea penală într-unul dintre cele 3 dosare în acre este pus sub acuzare pentru 6 infracțiuni extrem de grave, care însă nu sunt dovedite și nu sunt argumentate cu probe, dar nici cu mai multe argumente de către anchetatori.
În cadrul acestei etape, procurorii pot dispune noi percheziții și audieri. Până în aceste momente, conform surselor Realitatea PLUS, nu s-a mai făcut niciun act de urmărire penală în cele 3 dosare deschise pe numele lui Călin Georgescu. Asta înseamnă că săptămâna viitoare, când expiră această măsură preventivă, procurorii trebuie să analizeze dacă vor dispune o altă măsură - prelungirea controlului judiciar - o altă măsura mult mai dură sau, de ce nu să fie, să fie cercetat și anchetat în stare de libertate liderul suveraniștilor.
Acesta trebuie să respecte o serie de reguli impuse de anchetatori, pringtre acre săs e prezinte ori de câte ori este citat în fața instanței, la poliție sau în fața procurorilor, să nu părăsească țara și să nu facă anumite declarații care i-ar putea preschimba această măsură într-una mult mai dură.