MENIU

Calendarul trecerii României la moneda euro, anunț de ultim moment

<p>Moneda EURO</p>

În timp ce Bulgaria face pași concreți pentru trecerea la euro, în România s-au înființat noi comtete și comiții, iar acestea nu au stabilit nici măcar calendarul-cadru de adoptare a monedei europene. Vestea de ultimă oră este că vom avea "în scurt timp" acest calendar cu etapele și anul-țintă.

Comitetul interministerial cu privire la adoptarea monedei euro de către România ar putea stabili în scurt timp calendarul de trecere la moneda unică, a declarat luni vicepreşedintele Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.

"Urmează ca în acel comitet interministerial cu privire la adoptarea monedei euro de către România să se stabilească calendarul de trecere. Este vorba de planul naţional de adoptare a monedei euro. E o chestiune destul de aproape. Comitetul interministerial din care face parte şi ASF evoluează rapid şi cred că în scurt timp o să avem un astfel de calendar. Sigur, la timpul respectiv el va fi şi comunicat public", a precizat Mircea Ursache.

În ceea ce priveşte discuţiile legate de piaţa de capital şi de analiză a gradului de convergenţă, acesta a spus că nu ar trebui să existe o abordare separată pentru ţările care sunt la nivel de frontieră.

"Când e bine piaţa de capital să apese pe acceleratorul monedei unice europene? Şi aici avem o dezbatere care poate face ea obiectul unei conferinţe de sine stătătoare. Şi anume, ştiţi foarte bine că la Comisia Europeană în momentul de faţă avem 30 de acţiuni mari, 30 de acţiuni privind piaţa unică europeană. Întâmplător sau nu ea va fi finalizată în mandatul nostru de anul viitor când România a prelua preşedinţia europeană. Eu cred acum că e o mare greşeală abordarea temei convergenţei diferită pentru ţările mici, adică cele care nu sunt astăzi în zona euro, care au o piaţă de capital încă la nivel de frontieră, deci o abordare separată pentru acestea faţă de ţările cu pieţe de capital dezvoltate. Unii cred că această abordare ar trebui să se facă separat pentru că altfel s-ar accentua o serie de vulnerabilităţi structurale şi că ar fi bine să aşteptăm o etapă mai lungă în procesul de convergenţă până când..Eu spun că nu", a afirmat Mircea Ursache.

Acesta susţine că nu se vor accepta în piaţa de capital abordări cu "două viteze" sau cu "mai multe viteze".

Mai multe articole despre:
adoptarea monedei euro