MENIU

Calendarul alimentelor: Ce legume trebuie să mâncăm primăvara pentru a ne menţine sănătoşi

Nutriţioniştii recomandă să consumăm în special fructele şi legumele din zonele de unde am crescut sau se trage familia noastră de generaţii. Cu alte cuvinte, dacă suntem români, să consumăm dominant alimente de pe meleagurile noastre şi doar din când în când să variem cu fructe sau legume de import, pentru că suntem adaptaţi genetic să consumăm alimente din zonele în care am crescut.

De asemenea, este recomandat să consumaţi legumele şi fructele în sezonul lor. Sunt uşor de procurat din piaţă, sunt proaspete şi nu au fost tratate pentru a rezistă mai mult pe raft.

Ce consumăm primăvară din grădina?

Ce legume mâncăm în luna MARTIE

În luna martie apar deja urzicile, pe care le putem culege chiar noi din păduri sau le luăm din pieţele agro-alimentare. În această perioada mai puteţi consuma: leuştean, leurdă, untişor, rucola românească (adică frunze de păpădie), lobodă, spanac, salată verde, usturoi verde, ceapă verde, mărar, lăptucă.

Ce legume mâncăm în luna APRILIE

În această lună mentă este deja crescută, apar corcoduşele şi merele verzi. Ridichiile roşii sunt deja în grădina, dar le puteţi consumă şi mai devreme din solar.

Ce legume şi fructe mâncăm în luna MAI

Deja putem consuma roşii, castraveţi, vinete, ardei, ţelină, morcovi, ceapă, mazăre, fasole verde, sfeclă roşie, pastranac, gulii, rozmarin, flori de soc, chiar şi busuioc şi muguri de brad în a două jumătate a lunii. Fructele din această perioada sunt cele timpurii, cum ar fi cireşele de mai, caisele timpurii, merele, corcoduşele, perele, căpşunele, chiar zmeură dacă este vreme caldă.

Sursa: healthy.kudika.ro