MENIU

Calculele făcute de Guvern, după ce liderii Coaliției au decis concedierile de la stat. Cum explică ministrul Dezvoltării Cseke Attila măsurile Executivului

Cseke Attila

Liderii coaliției de guvernare au căzut de acord asupra formulei prin care se va face reforma în administrația locală. Potrivit ministrului Dezvoltării Cseke Attila, sunt două variante pe masă: reducerea posturilor cu un procent de 30% sau reducerea cheltuielilor de personal cu 10%, varianta tranzitorie valabilă doar în 2026. De asemenea, impactul ar aduce în bugetul statului între 3,5 și 4,5 miliarde de lei. 

„Impactul pe măsurile Autorității Administrației Publice Locale generează financiar 1,7 miliarde de lei. Impactul pe măsurile de eficientizare pe administrația publică centrală ne așteptăm să fie la o sumă mai mare decât aceasta. Deci, undeva la 3,5–4,5 miliarde de lei ar fi impactul financiar al acestor măsuri pe administrația publică centrală și locală.

Pe autoritățile locale sunt două modalități de reducere a cheltuielilor: o modalitate constă în reducerea posturilor, care începe de la 30% aplicată tuturor autorităților locale. Dacă în cadrul acestor 30% avem posturi vacante, nu trebuie desființate posturi ocupate, deși există și această posibilitate în codul administrativ.

Reorganizarea autorităților locale sau centrale este posibilă și acum, fără aceste procente. La aplicarea procentului de 30% am propus o „frână” de 20%, ceea ce înseamnă că, atunci când avem mai mult de 20% posturi ocupate care ar fi afectate, să ne oprim la fiecare autoritate locală la limita de 20%, pentru a nu afecta în mod major prin reducerea de 30%.”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Mai multe articole despre:
guvern concedieri executiv stat cseke attila udmr bolojan