MENIU

Câți bani dau românii pe mâncare, comparativ cu nemții. Cât costă același coș zilnic de cumpărături

Prețurile din magazinele românești sunt la fel ca în Germania sau Franța și asta în condițiile în care nemții și francezii câștigă chiar și de zece ori mai mult decât românii. Potrivit unei analize realizate de jurnaliştii de la gândul.info, dintr-un salariu minim pe economie, un român îşi poate cumpăra 5,4 coşuri cu alimentele de bază, în vreme ce un neamţ îşi cumpără 30,5.

Jurnaliştii au vizitat mai multe hypermarketuri din Capitală, au ales cele mai mici preţuri afişate la raft şi au pus în coş alimente precum ouă, unt, lapte, pâine, carne de pui, carne de porc, ulei, morcovi, vinete, broccoli, ciuperci, ceapă, roşii şi alte alimente necesare.  

În funcţie de hypermarket, preţul la ouă variază de la 6,4 lei la 10 lei. Cel mai scump pachet de unt se găseşte pe rafturi la preţul de 4,49 de lei în timp ce un litru de lapte costă 3,29 de lei, iar cel mai ieftin ajunge la 3,4 lei. Un kilogram de carne de pui e vândut la un preţ minim de 21,49 de lei, iar carnea de porc ajunge la un preţ maxim de aproape 19 lei. Un litru de ulei se vinde cu 3,49 lei, iar un kilogram de morcovi poate ajunge şi la 3,5 lei.

În schimb, pentru un coş de cumpărături zilnic în oraşul Frankfurt, au fost alese aceleaşi alimente. Astfel, ouăle costă aproape 1 euro, un litru de lapte 0,55 de euro, o pâine neagră 1,79 de euro, iar un kilogram de carne de pui costa 4,49 de euro în timp ce un kilogram de carne de porc este vândut cu 6,98 de euro. Pentru morcovi şi ceapă nemţii dau aproape 1 euro şi jumătate.

Conform gândul.info, salariul minim al unui neamţ este de 6,5 ori mai mare decât al unui român, potrivit datelor oficiale. În timp ce un neamţ câştigă pe oră 8,5 euro, echivalentul a 37,65 lei, un român câştigă pe oră 1,30 de euro, echivalentul a 5,78 lei.