MENIU

C.P.Tăriceanu: Demisia e foarte bine-venită, era nevoie de aşa ceva

Tariceanu si Dragnea

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu consideră că demisia consilierului prezidenţial Elena-Simina Tănăsescu este bine-venită şi era chiar necesară. 

”Demisia e foarte bine venită. De ieri am spus că e nevoie de așa ceva. A făcut declarații neconvingătoare pentru nimeni. Este vorba de presiuni directe făcute asupra membrilor CCR pentru deciziile pe care le-au luat,” a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Consilierul prezidenţial Elena-Simina Tănăsescu şi-a prezentat miercuri demisia din funcţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Gestul a venit după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, unui dintre judecătorii CCR, Petre Lăzăroiu, a declarat că a fost chemat de Elena-Simina Tănăsescu, care i-a spus că preşedintelui Klaus Iohannis i se cere, de către o asociaţie, să-l revoce din funcţie. pe motiv ca i-a expirat mandatul.

Pe de altă parte, Administraţia prezidenţială a precizat că la întâlnirea cu Petre Lăzăroiu, Simina Tănăsescu n-a reprezentat instituţia, fiind în concediu medical.

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu