MENIU

Business “made in Romania”. În ce afaceri îşi investesc românii banii

V-aţi întrebat vreodată cum de reuşesc unii să aibă succes în afaceri şi alţii nu? Cum de unii sunt capabili să vadă în viitor, să dezvolte oferte de produse şi servicii tocmai când e mai mare nevoie de ele? Dincolo de fler, de intuiţie, stă o analiză temeinică a mediului de afaceri. În ce business-uri îşi investesc românii banii în prezent şi care sunt domeniile cu potenţial pe viitor, aflaţi dintr-o analiză realizată de economiştii de la compania de business information şi credit management KeysFin.

Ca să faci afaceri de succes, trebuie să ai în minte câteva lucruri foarte clare. Trebuie să vezi în primul rând care este cererea, să cauţi cea mai bună locaţie, să dezvolţi o ofertă competitivă, să ştii să îţi controlezi costurile la sânge şi să îţi pregăteşti resurse pentru situaţii de criză.

Sunt regulile esenţiale pe care orice om de afaceri trebuie să le respecte mai cu seamă că, la cum arată peisajul economic, condiţiile de business par să se fi înrăutăţit faţă de anul trecut.

Dovadă datele de la Registrul Comerţului care arată că în primul semestru s-au înregistrat mai puţine companii faţă de anul trecut (30.295 faţă de 31.826).

Situaţia este şi mai clară dacă ne uităm la statistica înregistrării PFA-urilor şi întreprinderilo familiale, forme de business folosită la scară largă.

În intervalul ianuarie-iunie 2014, numărul acestora a fost de 24.471, cu peste 15.000 mai puţine decât în S1 2013. O asemenea scădere nu s-a mai înregistrat de la debutul crizei economice.

“Trecem printr-o perioadă de încetinire a economiei, iar cauzele sunt multiple”, spun experţii de la KeysFin.

“Scăderea cererii, afectată de creşterea preţurilor şi taxelor şi modificarea comportamentului de consum, situaţia meteo nefavorabilă din primul semestru, cu multe ninsori şi apoi inundaţii, ezitările bancherilor în a oferi credite pentru populaţie şi firme, acestea sunt doar câteva motive”, explică aceştia.

În aceste condiţii, există totuşi temerari care încearcă “marea cu sarea” şi investesc în dezvoltarea unor business-uri noi. Care sunt acestea?

 

COMERŢUL, CEL MAI CĂUTAT DOMENIU

 

Răspunsul, din punct de vedere statistic, îl primim tot de la Registrul Comerţului de unde aflăm că cele mai multe afaceri s-au deschis în domeniul comerţului şi al reparării auto-moto.

 Aici sunt incluse o gamă largă de business-uri, de la magazine şi fast-food-uri la service-uri auto. Numărul afacerilor noi este mai mare cu peste 3000 faţă de S1 2013.

 Pe locul secund se clasează activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu peste 5000 de firme, urmate de cele din domeniul construcţiilor, cu 3998 de societăţi.

 “Dacă este să privim pe ansamblu, vedem că comerţul şi serviciile reprezintă, în continuare, domeniul preferat de business. Chiar şi în condiţiile scăderii puterii de cumpărare, românii îşi investesc banii în activităţi de retail, în servicii şi activităţi de suport (instalări, reparaţii, dezvoltări de produse etc.)”, explică cei de la KeysFin.

 Cand spunem comerţ in condiţii de criză, se remarcă mai ales retailul alimentar şi sectorul fast-food-ului, care a cunoscut o adevărată explozie. Aproape la orice colţ de stradă a apărut măcar un chioşc care să vândă covrigi, şaorma, hamburgeri sau alte produse fast-food.

 Alte business-uri derulate în prezent sunt cele de proximitate, de la micile chioşcuri de cartier la firmele care oferă servicii către populaţie,  precum service-urile auto, spălătoriile auto sau atelierele de reparaţii de orice fel.

 De interes sunt şi afacerile de nişă, dezvoltate de profesionişti pe diverse domenii, cu un target bine definit, de la consultanţă in domeniul fiscal la start-up-uri pe internet.

 Analiştii remarcă, pe de altă parte, declinul investiţiilor din domeniul construcţiilor, transportului şi mai ales al agriculturii.

 “Îngheţarea investiţiilor se resimte deja în economie. În condiţiile blocajului financiar, al greutăţii în obţinerea finanţărilor, era de aşteptat ca aceste business-uri să nu mai fie în trend.

 În ceea ce priveşte domeniul transporturilor, scăderea afacerilor a fost influenţată de scumpirea carburanţilor, iar în declinul din agricultură trebuie să citim condiţiile meteo tot mai dificile”, mai spun experţii.

 Ce business-uri au potenţial de dezvoltare în România în următoarea perioadă aflaţi din analiza KeysFin. O puteti citi AICI