MENIU

Bursele medicilor rezidenţi întârzie. Ce spune Ministerul Sănătăţii

<p>Bursele medicilor rezidenţi &icirc;nt&acirc;rzie</p>

Medicii rezidenţi sunt purtaţi cu vorba de pe o zi pe alta. Deşi Guvernul le-a promis în repetate rânduri că din ianuarie le va da câte 150 de euro pe lună, abia spre sfârşitul lunii ar putea să primească aceşti bani. Însă nici această promisiune nu este bătută în cuie. Până să-şi vadă bursele speciale, medicii rezidenţi trebuie să se mulţumească cu salariile la limita subzistenţei.

Peste 14 mii de medici rezidenţi care lucrează în spitalele din întreaga ţară aşteaptă să primească bursa promisă de Guvern la sfârşitul anului trecut. În valoare de 670 de lei, aceasta va completa salariul pe care îl încasează medicii în prezent.

În ţara noastră, salariile rezidenţilor pornesc de la 970 de lei şi ajung la 1.407 de lei. De luna aceasta, practic ei ar urma să primească în total între 1.640 de lei şi 2.077 de lei.

România va rămâne însă în continuare ţara care îşi plăteşte medicii cu cele mai mici salarii din Europa. Un rezident francez câştigă 1.200 de euro iar unul belgian 1.700 de euro.

Bursele promise de Guvern vor fi virate de-abia la sfârşitul lunii, anunţă ministerul Sănătăţii. Asta pentru că autorităţile trebuie să stabilească exact cine primeşte bursă. De ea vor beneficia doar cei care încasează salarii brute mai mici de trei mii de lei. Ministerul mai are de rezolvat o problemă. Deocamdată instituţia poate plăti bursele doar pentru rezidenţii care lucrează în spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Cadrul legal prin care poate fi achitată bursa medicilor care lucrează în reţelele sanitare care aparţin de alte ministere nu a fost pus încă la punct.