MENIU

Cum arată noul mega-pasaj care face legătura între stațiile de metrou Eroilor 1 și Eroilor 2 și are 120 de metri lungime (GALERIE FOTO)

Stația Eroilor are și pasaj, acum. Foto/Metrorex

Pasajele deservesc cele două peroane ale staţiei de metrou Eroilor 1, realizând o legătură între Magistrala 1, Magistrala 3 şi Magistrala 5.

Metrorex anunţă că, începând de miercuri, au fost date în folosinţă pentru călători pasajele de legătură în corespondenţă directă între staţiile Eroilor 1 şi Eroilor 2.



Lucrările de adaptare a staţiei Eroilor 1 fac parte din proiectul "Magistrala 5 de metrou: Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei".
 

Pasajele deservesc cele două peroane ale staţiei de metrou Eroilor 1, realizând o legătură între Magistrala 1, Magistrala 3 şi Magistrala 5.


Conform unui comunicat al Metrorex, lucrarea este alcătuită dintr-un pasaj longitudinal de circa 7,80 m lăţime şi lungime de aproximativ 120 m, care face legătura cu accesurile existente ale staţiei Eroilor 1 şi două pasaje transversale de circa 7,80 m lăţime, respectiv 5,00 m lăţime şi 40 m lungime ce face legătura cu pasajul longitudinal şi realizează transferul călătorilor dinspre şi către staţia Eroilor 2. Cele două pasaje transversale au în componenţa lor 12 escalatoare (câte 6 pentru fiecare pasaj) şi 1 lift interior.



Pentru realizarea pasajelor de legătură, peronul staţiei Eroilor 1 pentru direcţia Dristor şi Preciziei a fost lărgit de la circa 5 metri la aproximativ 10 metri. Pentru distribuţia fluxurilor de călători de la nivelul peronului la vestibul, peronul extins dispune de un escalator şi o scară fixă într-un capăt (către Opera Naţională) şi de o scară fixă şi lift interior în celălalt capăt (către Spitalul Universitar de Urgenţă).



Prin darea în folosinţă a lucrării, staţia Eroilor 1 va asigura accesul persoanelor cu deficienţe locomotorii pentru utilizarea reţelei de metrou pe Liniile 1, 3 şi 5.



Proiectul "Magistrala 5 de metrou: Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, inclusiv Valea Ialomiţei" este finanţat din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 - 2013, POIM 2014-2020 şi de la bugetul de stat.

Valoarea total eligibilă aferentă fazei II POIM 2014-2020 este de aproximativ 1,48 miliarde lei, din care 1,258 miliarde lei - finanţare nerambursabilă.