MENIU

Botoșăneanul care a dat lovitura la Loto 6/49 și-a ridicat premiul de 4,5 milioane de euro. Care a fost secretul acestuia

Botoșăneanul care a câștigat la loto și-a ridicat premiul.

Câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din 12 februarie 2026 și-a ridicat premiul, a anunțat luni Loteria Română. Valoarea câștigului este de 22.948.891,68 lei, echivalentul a peste 4,5 milioane de euro. Potrivit instituției, norocosul este un bărbat din județul Botoșani, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care lucrează în domeniul transporturilor.

Bărbatul a declarat că joacă aceleași numere la Loto 6/49 de mai bine de zece ani și că a fost convins mereu că, într-o zi, va câștiga marele premiu. Numerele alese nu au o semnificație personală, însă perseverența i-a adus, în cele din urmă, marele câștig.

Botoșăneanul care a dat lovitura la Loto 6/49 

Câștigătorul a precizat că intenționează să investească o parte din banii obținuți. Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat online, prin aplicația AmParcat.ro. Acesta a fost completat cu trei variante la Loto 6/49 și o variantă la Noroc.

Mai multe articole despre:
loto premiu loto bani milioane de euro