MENIU

Bolid de lux, incendiat din răzbunare cu cocktailuri Molotov, la Cluj! 8 persoane, la un pas de moarte

Bolid de lux, incendiat din răzbunare cu cocktailuri Molotov, la Cluj! 8 persoane, la un pas de moarte/ Imagine cu caracter ilustrativ/Profimedia

Trei bărbați din Câmpia Turzii s-au ales cu ani buni de închisoare după un atac în stil mafiot cu cocktailuri Molotov, la Cluj. Cei trei au incendiat un bolid de lux, într-un gest de răzbunare minuțios planificat contra rivalului lor. Două case aflate în imediata apropiere a mașinii incendiate au fost la un pas să fie mistuite de flăcări. Persoanele aflate în interior, opt la număr, au scăpat ca prin minune cu viață. 

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au dispus vineri, 21 februarie, condamnarea a doi dintre ei la câte 2 ani de închisoare pentru distrugere, iar în cazul celui de-al treilea bărbat a fost aplicată o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare. Cei trei sunt acuzați că, în urma unui conflict mai vechi, în noaptea de 9 aprilie 2024 au hotărât să incendieze bolidul de lux al rivalului lor cu cocktailuri Molotov, potrivit Știri de Cluj. 

Conform documentelor cuprinse la dosar, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea din data de 8 spre 9 aprilie, în jurul orelor 02:35, autori necunoscuți au pătruns fără drept în curtea unui imobil din localitate, unde au incendiat un autoturism Mercedes-Benz model GLE precum și o canapea situată la intrarea în casă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 de euro.

Totodată, la fața locului, lângă autoturismul și canapeaua incendiate, polițiștii au identificat bucăți de sticlă sub formă de cioburi, de culoare verde. 

În urma cercetărilor, s-a stabilit că autorii incendiului sunt din municipiul Câmpia Turzii și s-au deplasat până în Huedin cu un taxi. 

Fiind audiat în cauză, taximetristul care i-a transportat pe cei trei bărbați a relatat că a fost contactat telefonic  de o persoană pe care o cunoaște pentru a face o cursă din Câmpia Turzii până în orașul Huedin, cursa urmând a avea loc în jurul orelor 02:00 la data de 9 aprilie 2024.

După ce au ajuns în Huedin, taximetristul susține că unul dintre indivizi l-a sunat prin videoconferință pe un bărbat de etnie rromă cu barbă albă, care i-ar fi dat indicații despre locul în care se află locuința persoanei vătămate. Șoferul a relatat că au oprit în apropierea casei respective, iar din mașină au coborât numai doi dintre bărbați, în timp ce al treilea a rămas în autoturism și filma cu telefonul mobil ce făceau ceilalți doi.

Taximetristul a văzut cum cei doi au aruncat sticle care au provocat un incendiu în curtea unde se afla autoturismul, iar după aceea au fugit și au intrat din nou în autoturism. Aceștia au plecat împreună spre Câmpia Turzii.

Anchetatorii au descoperit că scandalul dintre persoana vătămată și ceilalți bărbați era unul vechi. Unul dintre bărbații acuzați de distrugerea mașinii postase pe rețeaua de socializare „Facebook” o filmare în care, printre altele, i-a transmis persoanei vătămate următorul mesaj: „Acesta este doar începutul, să vă așteptați și la altele mai rele”.