MENIU

Bistrița, primul oraș care NU închide școlile deși a intrat în scenariul roșu

Bistrita mentine scolile deschise

Bistrița a depășit pragul de 3 infectări la mia de locuitori și a intrat în scenariul roșu, însă școlile rămân deschise și cursurile se țin față în față.

Bistrița a intrat în scenariul roșu, având peste 3 infectări cu noul coronavirus la mia de locuitori. Instituția Prefectului Bistrița Năsăud a informat care sunt restricțiile care intră în vigoare, însă cu următoare precizare: "Școlile sunt în continuare deschise, mai puțin cele pentru care s-a impus introducerea scenariilor roșii/portocalii anterior".

Iată ce alte măsuri au fost impuse:

"𝗠𝗮̆𝘀𝘂𝗿𝗶 𝗿𝗲𝘀𝘁𝗿𝗶𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲 𝗶̂𝗻 𝗕𝗜𝗦𝗧𝗥𝗜𝗧̗𝗔 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗼𝗺𝗯𝗮𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗮𝗻𝗱𝗲𝗺𝗶𝗲𝗶 𝗰𝗮𝘂𝘇𝗮𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗖𝗼𝗿𝗼𝗻𝗮𝘃𝗶𝗿𝘂𝘀

Întrucât în această unitate administrative-teritorială, în ultimele 14 zile, incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu CoVid-19 este mai mare decât 3/1000 de locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat Hotărârea nr. 59/ 27.10.2020.
Prin această Hotărâre:
– se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.
– activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare.
– în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
– se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte.
Aceste măsuri vizează toate localitățile componente ale municipiului 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐭̗𝐚 (𝐆𝐡𝐢𝐧𝐝𝐚, 𝐒𝐚̆𝐫𝐚𝐭𝐚, 𝐒𝐢𝐠𝐦𝐢𝐫, 𝐒𝐥𝐚̆𝐭𝐢𝐧𝐢𝐭̗𝐚, 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚, 𝐕𝐢𝐢𝐬̗𝐨𝐚𝐫𝐚).
Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 28 octombrie 2020.”
Mai multe articole despre: