MENIU

Birourile Permanente ale Parlamentului, punct de vedere comun pe moțiunea inițiată de USR și AUR: Conflict juridic de natură constituțională

Parlament

Birourile Permanente ale celor două camere ale Parlamentului și-au însușit punctul de vedere al Comisiei de constituționalitate și îi dau dreptate premierului Florin Cîțu în privința sesizării CCR pentru a constata existența unui conflict constituțional cu privire la moțiunea inițiată de USR și AUR.Potrivit punctului de vedere asumat de cele două birouri permanente, rezultă existența unui conflict juridic de natură constituțională

„Considerăm că opinia autorului sesizării este întemeiată. Potrivit acesteia, conflictul juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, a fost generat de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care a fost inițiată și depusă moțiunea de cenzură, respectiv de încălcarea dispozițiilor constituționale cu privire la modul în care moțiunea de cenzură inițiată și depusă contrar Constituției a fost comunicată ulterior Guvernului”, potrivit punctului de vedere propus de Comisia de constituționalitate.

Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, în care acuză că nu au fost respectate procedurile în privința semnăturilor și a înștiințării în Executivului în ziua depunerii documentului în Parlament.

Mai multe articole despre:
blat senat citu psd pnl