MENIU

Bicicliştii au cucerit Capitala: ce au cerut aproape 7000 de persoane care au ieşit pe stradă

Aproape 7.000 mii de biciclişti au invadat ieri străzile Bucureştiului. Au cerut piste special amenajate şi respect din partea participanţilor la trafic. A fost cel mai mare marş al pasionaţilor de plimbări pe 2 roţi organizat până acum în România.

Bicicliştii şi-au început marşul din Parcul Herăstrău unde i-a aşteptat un show al unei trupe de percuţionişti.

Sunt peste 4 mii de biciclişti care iau parte la acest protest cu dublă semnificaţie. Pe de-o parte este un mesaj dat autorităţilor că pistele pentru biciclete sunt foarte puţine în capitală, pe de altă parte este un mesaj dat şoferilor că fenomenul este din ce în ce mai amplu, sunt din ce în ce mai mulţi biciclişti pe străzile din capitală şi sunt foarte vulnerabili în cazul în care şoferii nu sunt atenţi.

De la un minut la altul numărul participanţilor la marş a crescut. Aşa că s-a ajuns la 7000 de biciclete.

"După aproape 6 kilometri în care au putut să meargă nestingheriţi pe străzile din Capitală, bicicliştii s-au aşezat pe asfalt ca să transmită mesajul că strada este şi a lor".

Mişcarea a fost susţinută de preşedintele României, Klaus Iohannis. Acesta a postat pe Facebook un mesaj prin care şi-a arătat sprijinul faţă de protest.

"Mersul cu bicicleta fie duminica în parc sau în fiecare dimineaţă spre serviciu ne menţine sănătoşi, reduce traficul rutier şi implicit poluarea. Sunt alături de biciclişti şi îndemn cât mai multe persoane să se deplaseze folosind bicicleta",... a scris preşedintele într-o postare care are ataşată şi o fotografie în care merge pe bicicletă.