MENIU

BERCEA MONDIAL, LA DNA. Fratele preşedintelui României, ACUZAT DE ŞANTAJ

Fratele preşedintelui neagă că ar fi luat 250 de mii de euro de la fiul lui Bercea Mondial.

Sandu Anghel, celebrul personaj cunoscut sub numele Bercea Mondial, urmează a fi audiat astăzi la DNA. Asta după ce avocaţii familiei sale au depus o plângere împotriva naşului Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României.

Sandu Anghel, citat după plângerea depusă împotriva lui Mircea Băsescu. Familia lui Bercea susţine că
i-a dat bani fratelui preşedintelui. Alături de numele preşedintelui României, în înregistrări a fost menţionat şi.. Serviciul Român de Informaţii.

MIRCEA BĂSESCU: NU AM LUAT BANI DE LA BERCEA

Mircea Băsescu, fratele președintelui României, susține, într-un comunicat de presă, că înregistrările audio-video, aflate la dosarul de șantaj în care este acuzată familia lui Bercea Mondial, au fost prezentate și interpretate tendențios în cadrul unor emisiuni de televiziune și că aceste înregistrări sunt "amalgamate" din succesiunea unor întâlniri între 2011 și 2013.

"În urma difuzării înregistrărilor video din emisiunea Sinteza Zilei din seara de 18.06.2014 pe postul de televiziune Antena 3, doresc să fac următoarele precizări: În primul rând, semnalez faptul că atragerea Instituției Prezidențiale și a Președintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Președintele României, Traian Băsescu nu are nici un fel de legătură cu relația mea cu membrii familiei Anghel. Menționarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menționat că președintele știe de cazul lui Anghel Sandu în condițiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situația să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituției Prezidențiale în condițiile în care Președintele României, prin activitatea să din ultimii ani, a încercat și a reușit să facă Justiția să poată funcționa în România", spune Mircea Băsescu în comunicat.

El susține că în privința presupuselor fapte de corupție de care este acuzat, Justiția își va spune cuvântul fără a se ține cont că este fratele șefului statului.

"În al doilea rând, vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin și susțin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj și în cuprinsul declarației pe care am dat-o în față procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menționate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpățână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezența mea, în biroul meu din Portul Constanța. Nu pot să nu observ că secvențele difuzate sunt scoase din context și puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuțiile care privesc banii și discuțiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu", mai spune Mircea Băsescu.

El precizează că "aceste imagini trebuie analizate în integralitate și coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de șantaj". "Astfel, din interceptarea realizată de procurorii și ofițerii DGA a discuțiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel și Marian Căpățână rezultă fără echivoc natură relațiilor dintre părți. Certitudinea este că Marian Căpățână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care urmează să o restituie și cel mai important este că eu nu am solicitat și nici nu a primit nicio sumă de bani. Am solicitat DNA — Serviciul Teritorial Constanța comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel și a probelor ce însoțesc această plângere. După ce vom primi aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor", se arată în comunicatul lui Mircea Băsescu.

Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în spatele gratiilor după ce, miercuri, magistrații Tribunalului Constanța au respins contestația formulată de acesta împotriva măsurii arestării preventive a sa în dosarul în care este cercetat pentru presupusa șantajare a fratelui șefului statului, Mircea Băsescu.

Avocatul Pavel Abraham a solicitat eliberarea condiționată a clientului său, după ce pe 13 iunie a depus noi probe la dosar, audio și video, care l-ar incrimina pe Mircea Băsescu, acesta fiind acuzat de familia interlopului că ar fi primit sute de mii de euro ca să intervină pentru eliberarea din arest a lui Bercea Mondial.

Fiica și ginerele lui Bercea Mondial sunt cercetați de procurorii DNA — Serviciul teritorial Constanța după ce, la sfârșitul lunii mai, au fost prinși în flagrant în timp ce-l șantajau pe Mircea Băsescu, amenințându-l cu darea în vileag a unor pretinse fapte de corupție dacă nu le va da suma de 280.000 de euro.

Marius Constantin a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă, potrivit procurorilor anticorupție. În acest caz mai sunt cercetați pentru șantaj Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, și un minor în vârstă de 17 ani, împotriva acestora fiind luată măsura controlului judiciar.

În același dosar de șantaj este cercetat și fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, arestat într-un alt dosar penal.

Pe 13 iunie, Pavel Abraham, avocatul care îi reprezintă pe fiul și pe ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel și, respectiv, Marius Constantin, în dosarul în care cei doi sunt cercetați pentru presupusa șantajare a lui Mircea Băsescu, a adus DNA — Serviciul teritorial Constanța două înregistrări audio-video care urmează să fie analizate și evaluate de procurorii anticorupție. Potrivit lui Abraham, înregistrările l-ar incrimina pe Mircea Băsescu.

Totodată, prin avocatul său, Florin Anghel a formulat o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu pentru trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare în legatură cu dosarul în care el este acuzat de șantaj.

Ulterior, DNA București a preluat cercetările în cazul plângerii făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, împotriva lui Mircea Băsescu.

 

ÎNREGISTRARE Mircea Băsescu, în discuţie cu fiul lui Bercea Mondial: La mine au ajuns doar 250.000


Un filmulet in care apare Mircea Basescu, fratele presedintelui, alaturi de un membru al familiei lui Bercea Mondial a fost dat miercuri publicităţii. Acesta din urma  ii reproseaza lui Mircea Basescu ca i-ar fi dat 350 de mii de euro ca sa intervina in Justitie pentru o pedeapsa mai blanda sau chiar eliberarea tatalui sau, Bercea Mondial. "La mine au ajuns doar 250 de mii... Mi s-a pus mormanul ala de dolari in brate...", se aude pe inregistrare Mircea Basescu care sustine ca presedintele Basescu ar sti despre ce e vorba, scrie Hotnews.ro.

MIRCEA BĂSESCU: Președintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel

Mircea Băsescu spune că președintele Traian Băsescu nu are "niciun fel de legătură" cu relaţia sa cu membrii familiei Anghel și că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susțin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj.

Într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX joi dimineaţă, Mircea Băsescu arată că președintele Traian Băsescu nu are nicio legatură cu cazul presupusului șantaj, iar atragerea sa în acest "scandal mediatic nu are niciun suport real".

"În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituției Prezidențiale și a președintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Președintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relația mea cu membrii familiei Anghel. Menționarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menționat că președintele știe de cazul lui Anghel Sandu în condițiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situația să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituției Prezidențiale în condițiile în care președintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat și a reușit să facă Justiția să poată funcționa în România", spune Mircea Băsescu în documentul citat.

El mai spune că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beveficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu. "Cu privire la presupusele fapte de corupție de care sunt acuzat, Justiția își va spune cuvântul, fără a beneficia de avantajul de a fi fratele președintelui României", precizează Mircea Băsescu.

Mircea Băsescu susține că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea de fapte prezentată de el în plângerea penală pentru șantaj.

"În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin și susțin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj și în cuprinsul declarației pe care am dat-o în fața procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menționate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpățână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezența mea, în biroul meu din Portul Constanța. Nu pot să nu observ că secvențele difuzate sunt scoase din context și puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuțiile care privesc banii și discuțiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu. Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate și coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de șantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii și ofițerii DGA a discuțiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel și Marian Căpățână rezultă fără echivoc natura relațiilor dintre părți. Certitudinea este că Marian Căpățână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie și cel mai important este că eu nu am solicitat și nici nu a primit nicio sumă de bani", susține Mircea Băsescu în comunicatul de presă.

El spune că a solicitat DNA Constanța comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel și a probelor ce însoțesc această plângere. "După ce vom primii aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor", se arată în încheierea comunicatului.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuţii ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii şi celor care le-au pus la dispoziţie, de Mircea Băsescu şi Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele preşedintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversaţia, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, şi nu apare în filmare.

Materielele audio-video au fost prezentate în şase secvenţe distincte, între care realizatorul emisiunii şi invitaţii săi au subliniat că acestea ar releva acuzaţia de trafic de influenţă adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuţiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel şi Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.

 
Mai multe articole despre:
Bercea Mondial DNA SANDU ANGHEL