MENIU

Beneficiile lubeniţei, deliciosul fruct de sezon. Atenţionările medicilor: ce poate declanşa!

Atenţionările medicilor

Beneficiile pepenelui roşu (al lubeniţei, lebeniţei, harbuzului… denumirea depinde de zonă), în sănătatea corpului uman, sunt incontestabile, după cum spune medicul arădean Otilia Ţigănaş.

 Aceasta spune că din seria lungă de calităţi pe care le descriu revistele, prin terapeuţi bazaţi pe metode naturale, sau medici, extrage câteva cuvinte cheie pe care le are mereu în vedere, atunci când recomandă pepenele: hidratarea, detoxifierea, reglarea tranzitului intestinal şi aportul de minerale, vitamine şi zaharuri rapid asimilate, informează Adevărul.ro.

„Totuşi, ca medic de familie, voi puncta câteva «atenţionări» la consumul lebeniţei, bazate pe cele mai frecvente incidente sau neplăceri care pot fi declanşate. Evitaţi să mâncaţi lubeniţa rece, (din frigider şi nu la temperatura camerei), oricât de cald v-ar fi, sau oricât de cald ar fi afară. Fiindcă această greşeală poate declanşa «dureri în gât», (chiar viroze uşoare prin scăderea, la rece, a imunităţii locale a gâtului), dar şi diaree prin accelerarea tranzitului intestinal.

Lubeniţa este un coleretic notoriu. Adică declanşează contracţia agresivă a veziculei biliare, urmată de diaree, vărsături, dureri de cap sau greaţă, sau toate împreună. Aşa-zisa «criză de fiere» după pepene, este mai frecventă la femei. Nu li se întâmplă tuturor, dar se întâmplă destul de des. Acele femei care fac «crize de fiere» după pepene, o vor face, în general, şi după castravetele proaspăt. Castravetele şi lubeniţa sunt rude apropiate, în familia lor vegetală”, spune Otilia Ţigănaş, medic primar MF.