MENIU

Băsescu nu crede în sansele lui Dăncilă la prezidențiale: “E din categoria coc, e mămăiţă”

<p>Traian Băsescu</p>

Fostul președinte al României - Traian Băsescu nu crede că PSD va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale avându-i candidați pe Eugen Teodorovici sau pe Viorica Dăncilă

Acesta este de părere că Viorica Dăncilă e în contradicţie cu profilul câştigător din Europa de Est, apreciind că “e din categoria coc, e mămăiţă”.

“Cinstit vă spun că nu aş vota-o pentru că e PSD, îmi pare rău. E în contradicţie cu profilul câştigător din Europa de Est, care au fost cele două blonde din Croaţia şi din Slovacia, amândouă 40-45 de ani, realizate profesional şi blonde. Dânsa e în altă categorie, e categoria cu coc. E mămăiţă. Cred că greşeşte. Aş fi adoptat o altă ţinută pentru că nu e atât de în vârstă“, a spus fostul preşedinte într-o emisiune TV.

Traian Băsescu consideră că PSD cu Eugen Teodorovici sau cu Viorica Dăncilă în cursa prezidenţială nu intră în turul doi.

“Pe analiza mea, PSD, cu ministrul de Finanţe sau cu doamna Dăncilă candidaţi pentru Cotroceni, nu intră în turul doi. (…) Doamna Dăncilă porneşte de la 6, Teodorovici porneşte de la dezechilibre macroeconomice consistente şi de la o faţă de Dandy, ceea ce nu îl avanteajează ca şi candidat. Deci doamna Dăncilă nu are când să recupereze diferenţa, este mare. Poate face un singur lucru care să o ducă într-o bătălie la limită pentru intrare în turul doi cu USR şi acest ceva este să-şi petreacă vara în campanie. Să nu aibă zi de linişte. Vă spun din experienţă, dacă vrei să câştigi toamna, vara îţi sacrifici concediul şi faci politică şi conferinţe de presă două, trei pe săptămână şi în mod deosebit duminica, când turbează toţi cei care sunt plecaţi la mare că nu au cum să reacţioneze”, a explicat Traian Băsescu.


Mai multe articole despre:
Traian Băsescu prezidenţiale Viorica Dăncilă