MENIU

Bărbatul care a profanat mormântul lui Arsenie Boca va fi internat la Psihiatrie

Bărbatul reţinut pentru profanarea mormântului părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop, după ce a săpat o groapă peste mormânt, iar apoi a susţinut că a făcut acest lucru pentru a grăbi canonizarea, a fost eliberat, duminică, şi va fi internat într-un spital de psihiatrie din Maramureş, anunță Mediafax. 

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul în vârstă de 45 de ani, din Maramureş, care fusese reţinut pentru 24 de ore pentru profanare de morminte, a fost eliberat, duminică, şi lăsat în grija familiei care îl va interna la un spital de psihiatrie. Bărbatul a fost scos din arestul Poliţiei municipiului Deva de socrul său şi transportat direct la un spital de psihiatrie din judeţul Maramureş. Sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Laura Bradu, spunea că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Maramureş, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru profanare de morminte, după ce a fost surprins în timp ce săpa o groapă pe mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop.

La ieşirea din sediul Poliţiei oraşului Haţeg, unde fusese audiat înainte să fie dus în arest, bărbatul a ţinut sub bărbie o icoană cu Iisus Hristos şi a strigat: "Am profanat mormântul ca să fie canonizat! Cel mai mare sfânt al Ardealului e sfântul mare preacuvios părinte Arsenie Boca! Sfântul mi-a poruncit în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh să sap! Preafericite părinte patriarh, convoacă membrii Sinodului de urgenţă pentru că sfântul aştepta să iasă afară din groapă!".