Bărbat reținut pentru omor în cazul cadavrului găsit aruncat într-o fosă septică din județul Giurgiu: legătura dintre victimă și agresor
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Frătești, județul Giurgiu, a fost reținut pentru 24 de ore în cazul bărbatului de 59 de ani dat dispărut și găsit joi seara decedat într-o fosă septică. Bărbatul este cercetat pentru omor.
Joi seara, polițiștii au descoperit trupul victimei - un bărbat de 59 de ani - într-o fosă septică dezafectată, ascuns la o adâncime de aproximativ trei metri.
Victima fusese dată dispărută în seara zilei de 4 noiembrie chiar de familie, îngrijorată că bărbatul nu se mai întorsese acasă. Polițiștii au început imediat căutările, publicând fotografia și semnalmentele dispărutului și solicitând ajutorul comunității locale.
Inițial, oamenii legii au luat în calcul ipoteza unui accident. Ulterior, atenția polițiștilor s-a concentrat asupra unui teren situat pe amplasamentul fostei Cooperative Agricole de Producție din localitatea Bălănoaia. Vorbim despre o zonă cunoscută ca locuință improvizată a fratelui victimei, un bărbat de 55 de ani.
Din informațiile existente, moartea victimei ar fi survenit în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi frați. Agresorul a încercat să ascundă urma crimei, aruncând trupul victimei în fosa dezafectată, după care a acoperit deschiderea cu bolțari și resturi de beton.
După descoperirea cadavrului, bărbatul de 55 de ani a fost imediat reținut și dus la audieri. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru omor.