MENIU

A chemat ambulanța și le-a spus medicilor că ar fi căzut într-un cuţit. Ce au descoperit poliţiştii

Caz halucinant în Bistriţa. Un bărbat înjunghiat în abdomen le-a spus medicilor că ar fi căzut într-un cuţit. Mai târziu, polițiștii s-au îngrozit când au aflat adevărul. 

O ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță un bărbat de 64 de ani din Budacu de Sus, cu o plagă produsă prin înjunghiere în zona abdomeniului. Acesta a fost stabilizat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență. Viața bărbatului nu este pusă în pericol, scrie presa locală

„Victima este un bărbat de 64 de ani care ar fi căzut într-un cuțit. Ar fi vorba despre un accident. Bărbatul prezenta o plagă înjunghiată. Acesta este conștient și stabil hemodinamic. A fost transportat la unitatea de primiri urgențe”, a declarat Monica Borz, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Însă poliţiştii au deschis o anchetă şi au aflat imediat ce s-a întâmplat.

„Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani din Budacu de Sus, în timp ce se afla la locuința sa, pe fondul unei neînțelegeri și a consumului de alcool, i-ar fi aplicat o lovitură în zona abdominală cu un obiect ascuțit unui alt bărbat. Polițiștii efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut acest eveniment”, a declarat Diana Pintea, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Mai multe articole despre:
alcool victimă înjunghiere