MENIU

Bătrân dispărut, căutat de salvatorii montani din 3 județe, polițiști, voluntari și unități canine. Bărbatul a fost găsit MORT

Bătrân dispărut, căutat de salvatorii montani din 3 județe, polițiști, voluntari și unități canine. Bărbatul a fost găsit MORT/Salvamont Brașov
Bătrân dispărut, căutat de salvatorii montani din 3 județe, polițiști, voluntari și unități canine. Bărbatul a fost găsit MORT/Salvamont Brașov

Mobilizare impresionantă de forțe de salvare pentru găsirea unui bărbat dispărut. Acesta a fost căutat în zona minei 1 Mai din județul Brașov, unde au fost trimiși salvatori montani din 3 județe, polițiști, voluntari, dar și 5 unități canine. După două zile de căutări, bărbatul a fost găsit mort.

"În cursul acestei dimineți, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Brașov, în colaborare cu Poliția Municipiului Codlea, a reluat acțiunile de căutare în zona minei 1 Mai, în cadrul operațiunii privind identificarea persoanei dispărute din Codlea, în vârstă de 82 de ani.
 
La acțiunea de căutare participă și cinci unități canine din cadrul Salvamont România, provenind de la Serviciul Public Județean Salvamont Argeș și Serviciul Public Județean Salvamont Harghita. Mulțumim colegilor pentru implicarea promptă și sprijinul acordat în desfășurarea acestei misiuni complexe", au transmis, marți dimineață, reprezentanții Salvamont Brașov.
 
Acțiunea este coordonată de Poliția Codlea și reunește salvatori montani din trei județe, polițiști, voluntari de la OffRoadAjuta și unități canine.
 
Ampla operațiune de căutare se desfășoară în zone greu accesibile, cu vegetație deasă și relief accidentat. 
Mai multe articole despre:
brasov cautari brasov barbat disparut salvamontisti