MENIU

Banii europeni ajung la clienții politici. Firma unui magnat va primi 600 de milioane de euro din PNRR

Firma omului de afaceri Gabriel Comănescu va beneficia de aproape 600 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alături de Romgaz. Firma este singura companie privată menționată expres în capitolul elaborat de Ministerul Energiei.

Compania românească privată GSP Power ar urma să implementeze două proiecte-pilot care să demonstreze fezabilitatea economică și tehnică a hidrogenului, în Constanța și Mehedinți, județul de baștină al ministrului Energiei. 

Valoarea celor două proiecte se ridică la 585 de milioane de euro. 

Primul proiect, de 320 de milioane de euro, prevede un parteneriat între compania de stat Romgaz și GSP Power SRL, înființată anul trecut în cadrul grupului GSP și controlată de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu. Proiectul vizează dezvoltarea unui proiect de tipul ”oraș verde” în Hălânga, județul Mehedinți, respectiv o instalație de gaz cu capacitate instalată de 159 MW (135 de milioane de euro), un parc fotovoltaic de 100 MW (70 de milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 de milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 de milioane de euro).

Al doilea proiect, de 265 de milioane de euro, este tot un parteneriat între Romgaz și GSP Power pentru dezvoltarea unui ”oraș verde” în Constanța, care va include, de asemenea, o instalație de gaz cu capacitatea de 158 MW (135 de milioane de euro), un parc fotovoltaic de 20 MW (15 milioane de euro), o instalație de producere a hidrogenului verde (55 de milioane de euro) și o instalație de captare a dioxidului de carbon (60 de milioane de euro).

Compania magnatului Gabriel Comănescu este unica firmă privată menționată expres in capitolul ”Energie” din PNRR. În documentul citat de g4media.ro, nu se face referire la vreo licitație sau procedură de selecție prin care să fi fost aleasă.