MENIU

Bacteriile REZISTENTE la ANTIBIOTICE pot UCIDE mai mulţi oameni decât cancerul

Bacteriile reziste la antibiotice, extrem de periculoase

Bacteriile rezistente la antibiotice pot ucide mai mulţi oameni decât cancerul până în anul 2050! Potrivit unui studiu realizat de către guvernul britanic, aproximativ zece milioane de oameni îşi vor pierde viaţa în fiecare an din cauza acestor bacterii, dacă autorităţile nu adoptă măsuri urgente.

O echipă de experţi britanici avertizează că bacteriile rezistente la antibiotice vor deveni mai periculoase decât cancerul, în anii următori. Înmulţirea infecţiilor ce nu mai pot fi tratate cu antibiotice va duce la moartea a aproximativ zece milioane de oameni pe an, faţă de cifra actuală, ce nu depăşeşte 700 de mii de cazuri.

Cercetătorii avertizează şi în privinţa impactului economic. O rată crescută a mortalităţii va însemna şi o scădere a producţiei economice. În plus, costurile medicale mondiale vor creşte la uriaşa sumă de 63 de mii de miliarde de lire sterline.

Încercăm să ne asigurăm că medicii folosesc antibioticele în mod corect, că le prescriu doar atunci când este nevoie. Mai multe studii au arătat faptul că peste 50 la sută din reţetele pentru antibiotice nu sunt necesare, sau medicamentul prescris nu este cel corect. Mai avem de făcut mult efort în ceea ce priveşte convingerea medicilor de a oferi antibiotice doar când acestea sunt necesare.

Printre soluţiile propuse de specialişti se numără reducerea numărului de antibiotice prescrise de către medici, dar şi eliminarea acestora din hrana animalelor, prin acorduri încheiate la nivel internaţional.