MENIU

Bacteria care UCIDE în Marea Britanie - Şase copii au murit din cauza infecţiei cu streptococul A, care provoacă scarlatina

Bacteria care UCIDE în Marea Britanie

Alții copii din Londra au murit din cauza unei infecții cu Streptococ A. Este al șaselea astfel de caz înregistrat în ultima săptămână în capitala Marii Britanii. Streptococul A poate provoca scarlatină, infecții ale gâtului și chiar boli mortale. Oficialii din domeniul sănătății au declarat că ultimul copil ucis de această bacterie învăța la o școală din vestul Londrei. Vârsta acestuia nu a fost făcută publică.

Agenţia pentru Sănătate şi Siguranţă din Marea Britanie (UKHSA) a îndemnat părinţii să fie vigilenţi, după ce în acest sezon în Anglia au fost înregistrate cinci decese la copii sub 10 ani în termen de şapte zile de la diagnosticarea cu boala streptococică invazivă de grup A. Un al şaselea deces a fost înregistrat în Ţara Galilor, relatează AFP, preluată de „Le Figaro”.

În timpul ultimului sezon de streptococ A (2017-2018), în Anglia au fost înregistrate patru decese la copii sub 10 ani.

Autorităţile sanitare constată acum o creştere a acestui tip de infecţie invazivă în comparaţie cu sezoanele anterioare pandemiei Covid-19.

Streptococul A poate provoca infecţii uşoare sau fatale, în special atunci când ajunge în sânge, boli precum angina streptococică, impetigo (infecţie a pielii) şi scarlatina. Autorităţile sanitare investighează, de asemenea, indicii că infecţii respiratorii grave sunt cauzate de această bacterie.

Cu toate acestea, "nu există nicio dovadă că circulă o nouă tulpină", a precizat agenţia britanică, sugerând că probabila cauză a creşterii numărului de infecţii este creşterea circulaţiei bacteriilor şi a contactului cu acestea.

Mai multe articole despre:
scarlatina boala marea britanie copii