MENIU

Avionul în care au murit 132 de oameni în China ar fi fost prăbușit intenționat de cineva de la bord

Sursa foto: Profi Media

Datele de zbor dintr-o cutie neagră recuperată de pe avionul China Eastern Airlines care s-a prăbușit în martie arată că cineva din cabina de pilotaj a produs intenționat accidentul aviatic.

Un oficial de la compania aeriană Western a declarat pentru Reuters că atenția este pe acțiunile echipajului după ce investigația preliminară nu a găsit niciun indiciu privind o defecțiune tehnică, scrie marți Wall Street Journal, care citează persoane familiarizate cu evaluarea preliminară a oficialilor americani, conform Reuters.

Boeing, producătorul aeronavei, a refuzat să comenteze și a redirecționat întrebările către autoritățile chineze de reglementare. Comisia Națională pentru Siguranța în Transporturi din SUA nu a fost disponibilă să comenteze la ora publicării informațiilor de către Reuters.

În martie, avionul Boeing 737-800, care se îndrepta din Kunming la Guangzhou, s-a prăbușit în munții din Guangxi, după ce a intrat subit în picaj de la altitudinea de croazieră. Toți cei 123 de pasageri și cei 9 membrii ai echipajului de la bord au murit. Este cel mai devastator accident aviatic din China continentală în ultimii 28 de ani.