MENIU

Avertizări meteo de vânt puternic. 8 județe, sub incidența codului galben - HARTA ANM

Vântul a provocat pagube în zonele vizate de avertizările meteo

Vântul puternic continuă să facă probleme în țară. Meteorologii au emis un nou codul galben valabil în 8 județe.

Codul galben vizează duminică zone din sudul Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea, informează ANM.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul orar 10:00 - 18:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 60...80 km/h. Pe litoral şi în bazinul vestic al Mării Negre vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 85...90 km/h.

 

Pe parcursul zilei de sâmbătă, jumătate din ţară s-a aflat sub Coduri portocalii şi galbene de intensificări ale vântului, viscol şi precipitaţii.

 
Mai multe articole despre:
cod galben furtuni zapada vreme rea anm