MENIU

Avertismentul ANPC pentru români, în Postul Crăciunului 2023: „Verificați cu atenție eticheta produselor”

Avertismentul ANPC pentru români, în Postul Crăciunului 2023: „Verificați cu atenție eticheta produselor”

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor atrag atenția românilor că, deși unele produse sunt marcate ca fiind de post, acestea au ingrediente interzise în Postul Crăciunului.

Directorul general din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis o listă de recomandări pentru toate persoanele care vor să urmeze Postul Crăciunului 2023.

Postul Nașterii Domnului, este un post de 40 de zile care începe pe 14 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.

Paul Anghel recomandă să acordăm mai multă atenție produselor pe care le cumpărăm pentru a nu ne fi pusă sănătatea în pericol, de asemenea, este important ca locurile din care cumpărăm să fie "amenajate și autorizate". 

"Verificați cu atenție eticheta produselor de post pe care le cumpărați!", este unul din sfaturile Directorului ANPC. 

Acesta ne spune că produsele destinate postului sunt realizate din ingrediente naturale, iar cele mai multe sunt pe baza de soia. 

Lista de ingrediente este și ea importantă atunci când vrem să ținem post, iar directorul ANPC transmite că produsele care „conțin și ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, nu fac parte din grupa produselor de post”. 

În cazul în care alegem produse care sunt vândute fracționat și sunt porționate de vânzător, ar trebui să cerem și eticheta pentru a verifica ingredientele și valabilitatea acestora. 

De altfel, ar trebui să verificăm condițiile în care sunt păstrate alimentele, mai ales temperatura, dar și termenul de valabilitate. 

Mai multe articole despre:
anpc avertisment postul craciunului