MENIU

Avertisment pentru utilizatorii aplicației WhatsApp. Cum pot fura hackerii banii și accesa mesajele

Sursa foto: Pixabay

Deși WhatsApp s-a dovedit a fi o aplicație foarte utilă, poate deveni rapid o sursă de bani pentru hackerii pricepuți. Un moment de neatenție poate facilita accesul unui străin la toate conversațiile tale private și conținutul media expediat.

Experții de securitate avertizează utilizatorii aplicației WhatsApp în privința unei tentative de fraudare, în urma căreia poți rămâne fără conversațiile tale private și poți pierde sume considerabile de bani.

Astfel, un hacker te abonează la diverse aplicații sau servicii direct din telefon, iar cardul asociat contului tău de Google va rămâne fără bani înainte să-ți dai seama.

În al doilea trimestru al anului 2021, dată fiind întreruperea frecventă a lanțurilor de aprovizionare și a serviciilor de mail, hackerii au căutat să folosească problemele logistice în avantajul lor, pentru a fura banii și detaliile cardului de credit ale utilizatorilor, conform unui comunicat de presă.