MENIU

Avertisment meteo. Cod portocaliu de ploi și vijelii în trei județe

Alertă ANM: cod portocaliu de ploi torențiale, vânt și furtuni extreme

Meteorologii au emis, marți, avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, valabile pentru zone din trei județe.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până la ora 15:30, în județul Caraș-Severin (localitățile: Prigor, Luncavița, Iablanița, Cornea, Lăpușnicel, Văliug, Mehadica și Brebu Nou) se vor semnala averse torențiale, care vor acumula 35 - 50 l/mp, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, iar în zona de munte a județului Buzău (în: Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Chiojdu, Siriu, Mânzălești, Bisoca, Brăești, Colți, Bozioru și Chiliile) vor fi averse, descărcări electrice și prin acumulare cantitățile de apă vor fi, local, de 40-50 l/mp.

De asemenea, până la ora 16:00, va fi Cod portocaliu de averse și frecvente descărcări electrice în zona montană a județului Bacău, respectiv în localitățile Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăș, Ghimeș-Făget, Slănic-Moldova, Berzunți, Zemeș, Bârsănești, Măgirești, Palanca și Brusturoasa). În aceste areale, în timp scurt sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi, local, de 40-50 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM. 

Mai multe articole despre:
cod portocaliu vant ploi trei judete