MENIU

Autoritățile europene discută despre o regulă privind prezența a două persoane în cabina de pilotaj

Autoritățile europene pentru siguranța aeriană sunt în discuții cu industria aviatică și statele membre despre adoptarea unei recomandări ca în cabina de pilotaj a avioanelor să se afle întotdeauna doi membri ai echipajului, pe timpul zborului, ca reacția la prăbușirea avionului Germanwings în Franța, care ar fi fost o faptă intenționată a copilotului, relatează DPA, potrivit AGERPRES.

"În prezent analizăm măsuri pe termen scurt", a declarat un oficial european, sub protecția anonimatului. "Discutăm despre numărul de persoane în cabina de pilotaj. Desfășurăm consultări privind oportunitatea și fezabilitatea" unei astfel de măsuri, a adăugat sursa citată.

Potrivit unor oficiali europeni, regula privind prezența obligatorie a două persoane în cabină se aplica aeronavelor care nu aveau o cameră de filmat pentru ca pilotul să poată vedea de la locul său cine se află la ușa de la cockpit — a doua persoană fiind cea care se putea ridica și verifica prin fereastra de observație.

Cerințele privind prezența a două persoane în cabină au fost folosite până acum în contextul măsurilor de prevenire a intruziunilor în cabină.

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviatică nu poate emite decât recomandări fără caracter obligatoriu pentru aspecte care nu sunt legate de capacitatea de zbor.

Pe de altă parte, autoritatea aeriană din Austria, Austro Control, a impus vineri prezența a doi membri ai echipajului în cabina de pilotaj pe parcursul întregului zbor, a anunțat Ministerul Transporturilor de la Viena, informează AFP.

Măsura intră 'imediat' in vigoare, a precizat o purtătoare de cuvânt, Andrea Heigl. "Vrem să fie adoptată o reglementare europeană cât mai curând posibil", a subliniat ea.

În practică, reglementare Austro Control nu vizează decât cele două companii austriece, Austrian Airlines și Flyniki, filiale ale grupurilor germane Lufthansa și, respectiv, Air Berlin.

Mai multe companii europene, dar și din alte țări, cum ar fi Canada, au anunțat joi și vineri introducerea unei astfel de măsuri. Federația germană a sectorului aerian (BDL) a informat de asemenea că vrea să impună această regulă în viitor.