MENIU

Au devenit părinţi, în cel mai mare secret! Ce cuplu de vedete din România e în al nouălea cer!

Fericire mare în cuplul Keo-Misty. Iubita artistului a născut o fetiţă în a treia zi de Crăciun, dar cei doi părinţi au preferat să țină totul secret, așa cum de altfel a decurs toată sarcina. Pe numele său real Alexandra Pavel, cântăreaţa a fost nevoită să recurgă la operaţie cezariană. Intervenţia a avut loc la o clinică privată.

Misty a născut la finele lui 2017 în mare secret o fetiță perfect sănătoasă, dar nu au făcut public acest lucru. Surse din anturajul celor doi au declarat pentru Click! că iubita lui Keo a adus pe lume bebeluşul prin cezariană. Fetița celor doi a primit nota 10 din partea medicilor. Copilul a cântarit trei kilograme și a măsurat 50 de centimetri. "Mămica se recuperează bine după operaţie, iar fetiţa creşte văzând cu ochii. Amândouă sunt în regulă şi se bucură de fiecare moment împreună acasă", au povestit aceleaşi surse.

Misty şi solistul au confirmat sarcina la începutul lunii decembrie, cu puţin timp înainte ca blonda să nască.

"Da, este adevărat, vom deveni părinţi la jumătatea lunii ianuarie. Suntem foarte fericiţi, traversăm una din cele mai frumoase perioade ale vieţii noastre! Însă, ne-am dorit discreţie şi am protejat întotdeauna viaţa personală, nu doar pentru că aşa este firesc, ci şi din dorinţa de a avea linişte, mai ales acum în prag de sărbători ceea ce, de asemenea, dorim tuturor: sănătate şi linişte, să se poată bucura de momentele frumoase în familie! Sărbători fericite!", spunea blondina emoţionată, susţinută de iubitul ei. Se pare că evenimentul a avut loc mai devreme decât era programat.

Povestea de dragoste dintre cei doi a început încă de pe vremea când Keo era într-o relaţie de 9 ani cu Andreea Bălan. Artistul s-a desprins cu greu de cântăreaţă şi şi-a refăcut viaţa cu Misty.

Mai multe articole despre:
0 naştere sarcină Keo misty