MENIU

Atenție, aceste afecţiuni pot fi confundate cu alergiile! Semne care trebuie să te trimită la medic

Afecțiuni precum sinuzita, migrena sau conjuctivita sunt foarte ușor de confundat cu alergiile, deoarece multe dintre simptome sunt comune.

Sinuzita este o boală inflamatorie care se manifestă la nivelul mucoasei sinusurilor craniene. Durere sau senzație de presiune, de greutate în anumite zone ale feței - de regulă, durerea apare numai pe o parte a feței, secreția nazală vâscoasă de culoare galbenă sau verzuie sunt simptomele sinuzitei acute.

Un alt simptom caracteristic sinuzitei este și oboseala accentuată, chiar dacă ai dormit suficient. Sinuzita poate fi ușor confundată cu o alergie deoarece strănutul, nasul înfundat sau, dimpotrivă, secrețiile abundente și durerile de cap sunt simptome care se întâlnesc și în cazul unor alergii. Astfel, și migrena este deseori confundată cu o alergie la anumite alimente, de aceea sunt necesare analize specifice care să poată evidenţia prezența unor alergii sau care să depisteze cauza migrenelor.

O migrenă este reprezentată de tulburări de vedere, deficite nutriţionale, un nivel ridicat de stres sau fluctuații hormonale, sindromul oboselii cronice. Astfel, de multe ori, depresia sau anxietatea se pot manifesta prin dureri de cap, mâncărimi ale pielii, senzație de rău, stări de nervozitate.

De asemenea, conjuctivita este o altă afecțiune care se confundă foarte ușor cu o alergie. Principalele simptome ale conjuctivitei sunt: senzație de corp străin, de arsură sau de mâncărime, de nisip în ochi, lăcrimare abundentă, ochi înroșiți și înroșirea mucoasei conjuctivale.

Conform sfatulmedicului.ro, dacă dorești să scapi de aceste probleme și să știi exact ce se întâmplă cu sănătatea ta, trebuie să te prezinți la un control medical pentru un diagnostic sigur și un tratament adecvat.

 

Mai multe articole despre:
boli alergii sinuzită afecţiuni migrenă conjuctivită