MENIU

Atac dur al Social-Democraților la Coaliția de Guvernare! Ce spune formațiunea politică despre problemele reale din România

Partidul Social Democrat

Partidul Social-Democrat a oferit o poziție oficială referitoare la uciderea ursului Arthur, care a fost împușcat de un prinț austriac la Ojdula, Covasna, într-o arie naturală protejată. PSD critică, într-un comunicat postat pe o rețea socială, modul în care a reacționat premierul Cîțu la aflarea veștii. Formațiunea politică este nemulțumită și de nivelul de șomaj din România, dar și de rata de abandon școlar din țara noastră.

„Explicația halucinantă dată de Cîțu față de vânarea ilegală a celui mai mare exemplar de urs din țara noastră arată pe deplin atitudinea actualului prim-ministru față de România.

„Ursul ucis nu era chiar cel mai mare din România”, a concluzionat azi premierul Cîțu, în încercarea penibilă de a minimiza un act de braconaj.

Tot așa, Cîțu ne spune că în România nu se înregistrează cel mai mare număr de șomeri, pentru a ascunde dezastrul din piața muncii produs de guvernarea liberală!

La fel, Cîțu ne spune că în România nu se înregistrează cel mai mare număr de falimente, pentru a masca incompetența lor în a gestiona economia!

De asemenea, Cîțu ne va spune că în România nu se înregistrează cel mai mare număr de copii care abandonează școala, pentru a nu se vedea dezastrul pe care l-au produs în educație!

Un lucru e clar: România are cu siguranță cel mai mare ghinion să ajungă pe mâna acestor incompetenți!”, se arată în comunicatul postat de PSD pe Facebook.

Mai multe articole despre:
psd ursul arthur guvern citu