MENIU

Atac cibernetic asupra centrului de comandă al companiei Distribuţie Energie Electrică România

Atac cibernetic asupra centrului de comandă al companiei Distribuţie Energie Electrică România

Caz incredibil petrecut la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Potrivit dezvăluirilor deputatului PSD, Radu Popa membru în Comisia pentru Industrie și Servicii și în Comisia pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, în urmă cu o săptămână, rețeaua administrată de SC Distribuție Energie Electrică România SA ce deservește milioane de consumatori din 18 județe ale țării a fost supusă unui atac cibernetic de proporții.

Ținta hakerilor ar fi fost, potrivit deputatului PSD, sistemul de conducere operativă a infrastructurii de înaltă și medie tensiune. De asemenea, hakerii au cerut o sumă considerabilă de bani pe care să o primească în moneda bitcoin în schimbul restituirii drepturilor de utilizare a parolelor de rețea.

„Ceea ce voi scrie aici sper să fie doar un zvon. În caz contrar, ar însemna să trăim, de fapt, în Congo în timp ce noi ne-am amăgit cu apartenența la lumea civilizată din UE. Din informațiile mele, în weekendul trecut, mai exact duminica trecută, s-a consumat un fapt de o gravitate excepțională: o echipă de hackeri a dat un atac cibernetic asupra infrastructurii critice a rețelei de distribuție a energiei electrice Transilvania Nord și au intrat în posesia datelor unei rețele care alimentează nu mai puțin de 1.1 milioane de clienți. Prin penetrarea bazei de date, hackerii au copiat inclusiv topologia rețelei, au identificat vulnerabilitățile rețelelor și știu unde-Doamne ferește!-ar putea fi dat un atac, oricând, în viitor. Ținta hackerilor a fost infrastructura critică SCADA-Supervisory Control and Data Aquisition-adică sistemul de conducere operativă a infrastructurii de înaltă si medie tensiune. Pe românește, niște tipi pe care nu îi știm ar putea oricând să stingă lumina în 6 județe, inclusiv în unitățile de poliție si de pompieri, de jandarmi, în toate casele si școlile de acolo etc. Județele sunt BH,MM,SJ,SM,CJ și BN. Hackerii au cerut o sumă de bani pe care să o primească în Bitcoin la schimbul retrocedării drepturilor de utilizare a parolelor de rețea. În acest context, cred că e oportun să convocăm Comisia de Industrii a Camerei Deputaților și să audiem toate institutiile cu atribuții în buna funcționare a SEN. Ar trebui să vedem, mai ales în contextul războiului din regiune, dacă sistemele critice de transport și furnizare și distribuția energiei electrice din România sunt suficient de bine auditate ca să facă față unor provocări cum sunt cele menționate anterior. Voi cere atât Autorității Naționale de Reglementare în Energie cat și Ministerului Energiei dar și Centrului Național CYBER-INT să ne informeze referitor la nivelul de pregătire al SEN pentru protecția în fața unor astfel de evenimente. Cred că e necesar să facem o analiză ca să vedem dacă astfel de incidente au mai existat anterior și cum au fost tratate. Suntem pregătiți să facem față acestor provocări evidente în contextul geostrategic în care ne aflăm? Cred că este responsabilitatea noastră, de membri ai Comisiei de industrie și servicii din Camera Deputaților să știm dacă sistemul energetic național este vulnerabil sau nu! În opinia mea este impardonabil și complet neprofesionist modul în care factorii desemnați responsabili cu securitatea energetică a României au tratat acest incident și mai ales este extrem de grav că nici după 100 si ceva de ore de la atacul hackerilor, din informațiile mele, acest grav incident de securitate energetică nu a fost încă raportat oficial. Am să cer o informare detaliată pentru că trebuie să știu: Cine răspunde? Cum raspunde? Cum au reacționat cei plătiți să asigure securitatea sistemelor critice? Ce măsuri au fost luate pentru contracararea viitoare a unor asemenea atacuri?”, a transmis deputatul Radu Popa.

Mai multe articole despre:
atac cibernetic electrica