MENIU

Asociaţia Salvamarilor, unde Mazăre este membru, a primit de la Guvern statut de utilitate publică

<p>Radu Mazăre</p>

Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, la care primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre (PSD), deţine calitatea de membru, a primit din partea Guvernului statutul de utilitate publică, care asigură asociaţiei o serie de avantaje financiare.

Statutul a fost acordat în şedinţa de marţi a Guvernului, prin hotărâre. În declaraţia de interese, Radu Mazăre a menţionat, printre altele, şi calitatea de membru al acestei asociaţii. Conform legii, asociaţiile şi fundaţiile care obţin statutul de utilitate publică au dreptul de a li se atribui în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică şi fonduri bugetare.

Recunoaşterea utilităţii publice se face pe durată nedeterminată. Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România a fost înfiinţată în 1999, prin asocierea mai multor firme şi persoane, şi se ocupă de 13 ani, în urma licitaţiei organizate de Primăria Constanţa, condusă şi atunci de Mazăre, de serviciul salvamar din staţiunea Mamaia.


Sursa: Mediafax

Mai multe articole despre:
Radu Mazăre