MENIU

ASALTATUL chinezilor: CELE MAI BUNE telefoane care vin din China și cuceresc totul!

Lenovo K900 – Primul smartphone Dual-Core Intel

Cele mai bune telefoane din China, în ciuda prețului lor scăzut, sunt capabile de performanțe aproape la fel de ridicate ca Samsung Galaxy S5 sau HTC One (M8).

Până în urmă cu câțiva ani, mărcile chinezești nu puteau concura cu marii producători precum Samsung sau Apple care se zbăteau constant pentru a obține o cotă de piață cât mai mare. Între timp situația s-a schimbat dramatic, iar companii precum Oppo, Xiaomi, Huawei sau Lenovo se bat pe piața asiatică de la egal la egal cu mai marii industriei.

Un exemplu grăitor în acest sens este Xiaomi care de curând a devenit al patrulea a cel mai mare producător de smartphone-uri din lume. Și mai interesant este că a realizat acest lucru, bazându-se în mare parte pe piețele asiatice, deși Xiaomi Mi3, unul dintre cele mai bune telefoane ale sale, este disponibil chiar și în România. Peste Xiaomi în această ierarhie se află Lenovo, care după ce a finalizat achiziția Motorola de la Google a urcat pe locul trei.

Topul celor mai bune telefoane din China este la Playtech

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
China Motorola Lenovo Xiaomi