Armata Elveției confirmă pentru Realitatea Plus: avionul președintelui Nicușor Dan a fost escortat într-o misiune de rutină, nu ca gest de mulțumire – DOCUMENT
Armata Elveției a confirmat pentru Realitatea Plus că aeronava în care se afla președintele Nicușor Dan a fost escortată în spațiul aerian elvețian în cadrul unei misiuni de rutină, și nu ca un gest oficial de mulțumire pentru sprijinul acordat după tragedia din Crans-Montana, așa cum a afirmat președintele României.
În răspunsul transmis postului Realitatea Plus de purtătorul de cuvânt al Armatei Elvețiene se precizează clar că „angajații serviciului civil de control al traficului aerian Skyguide au profitat de această ocazie pentru a mulțumi delegației române, prin radio, pentru sprijinul acordat în legătură cu evenimentele tragice din Crans-Montana”.
Totdată, Armata subliniază că „Forțele Aeriene Elvețiene au escortat aeronava președintelui României pentru scurt timp în spațiul aerian elvețian, ca parte a unei ‘misiuni live’, cu două avioane de vânătoare F/A‑18”.
Textele integrale ale întrebărilor adresate de jurnalista Realitatea Plus Alexandra Alexandrescu și răspunsul oficialului militar elvețian.
Informațiile transmise către Realitatea Plus le confirmă pe cele ttransmise, anterior, jurnalistului Andrei Patrick de Hillerin de același purtător de cuvânt al Armatei Elvețiene.
Cu toate acestea, într-o postare publicată noaptea trecută, președintele Nicușor Dan s-a dezlănțuit împotriva jurnaliștilor care au relatat informația, acuzându-i că dezinformează.