MENIU

Arma pierdută după un atac la o unitate militară a fost găsită după 4 luni

A fost găsită arma dispărută, pe 19 martie, de la Centrul de Comunicații și Informatică din Mamaia Sat. Potrivit unor surse, atât arma, cât și cele 30 de cartușe au fost găsite în apropierea unității. 

Un individ cu cagulă pe față și înarmat cu armă albă a intrat într-o unitate militară și a dezarmat soldatul de pază. A fugit apoi înarmat cu o armă și un încărcător cu 30 de cartușe.

Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar.

Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe.

După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității.

Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.

Mai multe articole despre:
arma milirat constanta