MENIU

Arafat: Nu se pune problema retragerii salvatorilor români din Turcia. Austria și Germania au suspendat operațiunile

Echipe românești de salvatori (DSU)

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă seara, că nu se pune problema retragerii salvatorilor români din Turcia, care vor rămâne acolo până se încheie faza de căutare-salvare după devastatorul cutremur. Anunțul vine în contextul în care țări precum Austria și Germania au transmis echipelor de salvare să se retragă. 

„Am discutat cu șeful misiunii pe care l-am trimis și care ține legătura și cu colegii de la echipa de coordonare de la Protecția Civilă europeană și cu autoritățile turce. În unele misiuni pe care le execută sunt însoțiți în ele de jandarmi pentru protecția lor, dar nu neapărat au motive să plece de acolo. Deci, este o zonă care este cu foarte multe clădiri dărâmate, mai apare o persoană sau alta care încalcă regulile ordinii publice și pentru asta s-a decis să se cheme un sprijin și să fie lângă ei o echipăde jandarmi când ei lucrează și cu alte echipe eventual, dacă au solicitat.

Dar nu se pune problema retragerii. Chiar am fost rugat să mai rămânem o perioadă. Asta se va decide cu colegii de la AFAD, din Turcia și echipele noastre vor rămâne, cum am zis, până când ni se va spune că s-a terminat faza de căutare-salvare și atunci noi suntem pregătiți imediat să-i aducem înapoi.

Dacă apar alte elemente, normal suntem pregătiți pentru a-i aduce înapoi oricând este nevoie”, a precizat Arafat.

 

Anunțul vine în condițiile în care Armata austriacă și Agenția Federală Germană de Ajutor Tehnic (THW) au suspendat operațiunile de salvare din Turcia din cauza unei „situații de securitate din ce în ce mai dificile”, potrivit CNN.

Mai multe articole despre: