MENIU

Peste 100 de persoane au ajuns la spital după ce au mâncat în acelaşi loc: maioneză cu Salmonella

Aproximativ 100 de persoane au ajuns la spital după ce au mâncat la acelaşi restaurant 

Şefii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi au confirmat vineri că focarul de toxiinfecţie alimentară în urma căruia mai multe zeci de persoane au ajuns la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Iaşi după ce au consumat produse de tip fast-food, a fost provocat de bacteria Salmonella.

UPDATE: Cei de la DSP Iaşi au menţionat vineri, într-un comunicat, faptul că instituţia a efectuat o anchetă epidemiologică. “Investigaţiile au fost declanşate imediat după raportarea incidentului, pe 15 mai 2018. În urma prelucrării probelor recoltate de la sediul unităţii de alimentaţie publică s-a constatat prezenţa bacteriei Salmonella, în principal în sosurile preparate la sediul unităţii”, a precizat Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Potrivit acestuia, ancheta epidemiologică a evidenţiat faptul că toate persoanele au declarat că au consumat de produse fast-food în perioada 13 – 14 mai 2018, că toate meniurile au fost preparate la sediul unităţii, inclusiv sosurile (conform declaraţiei şefului localului), că perioada de incubaţie medie a fost de 9,8 ore, dar şi că inspectorii sanitari au mers la sediul unităţii, de unde au fost recoltate opt probe de alimente şi 25 de probe de sanitaţie, care au fost analizate în laboratorul DSP Iaşi.
“S-au efectuat coproculturi şi s-au recoltat probe de exudat nazo-faringian de la cei şapte angajaţi ai unităţii de alimentaţie publică. Inspectorii sanitari au amendat unitatea cu suma de 3.000 de lei şi s-a dispus suspendarea activităţii. După ultima centralizare a datelor, de pe 17 mai 2018, ora 17.00, numărul total de cazuri a ajuns la 134 (patru din judeţul Vaslui, din care două internate, şi 130 din judeţul Iaşi, dintre care 71 de cazuri sunt la internare continuă)”, a încheiat Marius Voicescu.
În urmă cu câteva zile, zeci de ieşeni au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, după ce au consumat alimente de tip fast-food de la acelaşi local.

Probleme la Iasi. Aproape 100 de persoane au ajuns la spital după ce s-au ales cu o toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la Restaurantul „Agapa“, din zona pieții Nicolina.

La Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iasi au rămas internate 64 de persoane, celelalte primind îngrijiri medicale. 

„Joi s-au internat încă trei pacienţi în spital şi s-au mai văzut pe foi de zi încă în jur de 20 de pacienţi. Astfel, avem 64 de internări, iar per total, în triajul spitalului, au ajuns în jur de 100 de persoane. De acum ne aşteptăm să se stingă focarul“, a declarat Carmen Dorobăţ, managerul spitalului.

Vârstele pacienţilor variază între câţiva ani şi 50 de ani, cei mai mulţi bolnavi având între 15 şi 25 de ani.

În baza informaţiilor furnizate de pacienţi, medicii au dedus că maioneza a fost alimentul alterat care i-a băgat în spital.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă şi a suspendat activitatea restaurantului fast-food.

Sursa: realitateadeiasi.net