MENIU

Aplicaţia mobilă care îţi măsoară tensiunea arterială. De unde o descarci şi cum o foloseşti

Tensiunea arterială va putea fi măsurată cu ajutorul unei aplicații care poate fi descărcată gratuit pe telefonul mobil de pe site-ul www.tensiuneamea.ro.

Astfel, orice posesor de telefon mobil cu sistem de operare de tip iOS și Android poate descărca gratuit aplicația "Tensiunea Mea", prin care utilizatorii își pot monitoriza valorile tensiunii odată depistate cu ajutorul unui tensiometru electronic. Valorile obținute se înregistrează în tabele, iar prelucrarea acestora se face automat.

"Există trei modalități ca să știi dacă un pacient este hipertensiv sau nu, sau dacă tratamentul lui este corect sau nu. Una este măsurarea tensiunii arteriale în cabinetul medicului, al doilea este determinarea pe 24 de ore cu niște aparate și a treia este autodeterminarea la domiciliu", a afirmat luni președintele Societății Române de Cardiologie, Gabriel Tatu Chițoiu, cu prilejul lansării aplicației de auto-diagnostic al hipertensiunii arteriale dezvoltată pentru dispozitivele cu sisteme de operare iOS și Android.

El a spus că dintre cele trei modalități cea mai bună valoare predictibilă pentru evenimente coronariene sau evenimente cardiovasculare este auto-măsurarea la domiciliu, relatează Agerpres.

"Tensiunea arterială pe care și-o măsoară singur pacientul acasă este cea care spune adevărul despre statutul său de hipertensiv sau dacă este controlată sau nu", a explicat medicul.

Specialiștii atenționează că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces a populației din România, astfel că 60% din decesele înregistrate sunt datorate acestor boli, cu peste 10% mai mult față de media europeană.