MENIU

Apa Nova, pregătită pentru intervenții după ploaia torențială din Capitală

Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, anunț important după ploaia torențială din Capitală, de marți seară.

Anunțul Apa Nova vine după ce Capitala s-a aflat sub cod portocaliu și cod roșu de furtună, fiind emise mesaje RO-Alert. Ploaia torențială a provocat mai multe pagube: patru copaci rupți și  13 subsoluri au fost inundate.

POTOP în Capitală! Cod ROȘU - Subsoluri inundate și copaci căzuți după ploaia torențială - VIDEO

Având în vedere avertizările meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie astăzi, 31.05.2021, respectiv Cod Roșu și Cod Portocaliu pentru Municipiul București, care previzionează ploi în cantitate de 35 l/mp și izolat 35-40 l/mp, este posibil să se înregistreze acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale orașului. 

Compania Apa Nova, furnizorul de servicii de apă și canalizare pentru Municipiul București, este pregătită să intervină cu 13 hidrocurățitoare, 27 autoutilitare, 21 echipamente de pompare și un personal format din 120 specialiști. 

Echipele sunt amplasate preventiv în teren în zonele cu potențial risc de acumulare. 

De asemenea, Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Poliția Rutieră, Administrația Străzilor și Societatea de Transport București, în scopul minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei. 

Pentru orice sesizare, bucureștenii pot contacta operatorul rețelei de canalizare la:
        - 021.207.77.77 - Call Center: 
         - prin live-chat pe site-ul companiei la: https://www.apanovabucuresti.ro/contact
         - prin aplicația mobilă Apa Nova:
- Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.apanovabucuresti.app&hl=en 
- AppStore: https://apps.apple.com/ro/app/apa-nova-bucuresti/id1466080435