MENIU

Anunţul preşedintelui Franţei: Simone Veil va fi înmormântată la Pantheon

Simone Veil, figură eminentă a vieţii politice franceze şi a feminismului şi supravieţuitoare a Holocaustului, va fi înmormântată în Panthéon, la Paris, necropolă laică unde se află unele dintre cele mai mari personalităţi ale ţării, a anunţat miercuri preşedintele Emmanuel Macron, cu ocazia unui omagiu naţional, relatează AFP şi DPA.

"Doamnă, aţi oferit vieţii noastre naţionale daruri care au făcut-o mai bună şi mai frumoasă", a afirmat Macron în faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al lui Simone Veil, în timpul unui ceremonii memoriale la Hotel des Invalides.

"De aceea, cu acordul familiei, am decis ca Simone Veil să se odihnească alături de soţul său (fostul om politic Antoine Veil - n.r.) în Pantheon" pentru a mărturisi astfel "imensa mulţumire a poporului francez pentru unul dintre copiii săi atât de iubiţi", a spus şeful statului în elogiul său, conform Agerpres. 

Simone Veil, care ca ministru al sănătăţii a favorizat legalizarea avortului în 1974 şi 1979 a devenit preşedinte al Parlamentului European, a murit vineri la vârsta de 89 de ani.

Simbol al emancipării feminine, ea va fi doar a cincea femeie (comparativ cu 76 de bărbaţi) care primeşte onoarea de a fi îngropată în Pantheon, 'templu' al Republicii, alăturându-se unor personalităţi precum filosoful Jean-Jacques Rousseau, scriitorul Victor Hugo, liderul rezistenţei în timpul războiului Jean Moulin şi oamenii de ştiinţă Marie şi Pierre Curie.