MENIU

Anunţ important pentru toţi românii despre salariul MINIM

Studiul privind elaborarea unui mecanism transparent, bazat pe criterii obiective, de stabilire a salariului minim a fost finalizat în mai 2017.

Studiul a fost finanțat de Comisia Europeană și predat acesteia, urmând să fie publicat online în perioada următoare.

"Mecanismul presupune existența unui grup de experți care ar trebui să explice care ar fi impactul ajustării salariului minim în cazul evoluției unor indicatori sociali și economici relevanți: creșterea economică, productivitatea muncii, rata sărăciei sau inflația. De asemenea, ar trebui să propună scenarii alternative cu privire la ajustarea salariului minim și să informeze asupra efectelor în cazul fiecărui scenariu. Pe baza informațiilor, guvernul și partenerii sociali urmează să agreeze un nivel al salariului minim pentru anul următor", a spus Eva Militaru, cercetător științific la Institutul Național de Cercetare.

Potrivit acesteia, din grup urmează să facă parte 5-10 experți, informează Agerpres.

De asemenea, anul trecut, în perioada octombrie — decembrie, a mai fost realizat un studiu referitor la evaluarea efectelor economice și sociale ale salariului minim al cărui beneficiar a fost Ministerul Muncii.

Raportul Eurofound cu privire la salariile minime legale la nivelul Uniunii Europene în 2017 — Statuatory minimum wages in the EU 2017 — arată că de la 1 ianuarie 2017 nivelul cel mai scăzut al salariului minim este în Bulgaria, 235 euro, urmată de România (1.450 lei, adică 322 euro).

În ceea ce privește evoluția creșterii salariului minim, în 2016 — 2017, la nivelul statelor care au o lege care stabilește salariul minim, respectiv 22 de state, 15 au avut o creștere semnificativă a salariului minim. România, Ungaria și Republica Cehia au avut creșteri ale salariului minim de 38%, 15% și 11%. La nivelul Statelor Membre, în perioada 2010 — 2017, România a beneficiat de cea mai mare creștere, de 142%, urmată de Bulgaria, cu 92%, Ungaria, cu 73%, și Estonia, cu 69%.

Mai multe articole despre:
salarii salariul minim