MENIU

Anunț important pentru pensionari. Se plătesc diferențele, începând cu luna decembrie

Diferențele de bani rezultate în urma recalculării pensiilor pentru angajații MAI care s-au retras din activitate înainte de intrarea în vigoare a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat vor fi plătite începând din luna decembrie, a anunțat marți purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

La acest moment procesul de recalculare a pensiilor din MAI este finalizat în proporție de 80%, în luna decembrie urmând să primească diferențele rezultate în urma recalculării aproape 16.000 de pensionari.

Plățile vor fi acordate începând cu pensiile cele mai mici, procesul urmând să continue în ordinea crescătoare a acestora. Cei aproximativ 16.000 de pensionari care vor primi aceste diferențe rezultate în urma recalculării au pensii cuprinse între 540 de lei și aproximativ 7.000 de lei.

Persoanele care au pensii mai mari de 7.000 lei/lună vor primi diferențele rezultate în urma recalculării în prima jumătate a anului viitor, pentru acest lucru urmând a fi înaintată o propunere de prorogare a termenului de recalculare și de punere în plată până în luna iunie 2018.

O parte dintre pensionarii cărora nu li s-a putut recalcula pensia până în prezent au lucrat înainte de 1990 în structuri care s-au desființat, cum ar fi Departamentul Securității Statului, motiv pentru care au fost întâmpinate dificultăți în a face dovada drepturilor avute.

Precizez, de asemenea, că persoanele care au ieșit la pensie în perioada august-septembrie 2017 își vor primi primele pensii în luna decembrie.

Mai multe articole despre:
MAI pensii decembrie