MENIU

Anunț de ultima oră despre contoarele pe care toți românii trebuie să le monteze

<p>Contoare inteligente</p>

Contorizarea inteligentă a consumului de energie electrică pare a fi o afacere preponderent, dacă nu 100%, românească, iar producătorii români vor avea de muncă mai mult decât s-ar fi aşteptat.

Contorizarea inteligentă (smart metering) a fost începută deja, în baza unor programe pilot, iar unii dintre consumatorii de energie au montate astfel de contoare, în locul celor clasice. Enel a instalat, de exemplu, circa 150.000 de contoare.

Contoarele inteligente vor fi montate de cei patru distribuitori de energie electrică (Enel, CEZ, E.On şi Electrica) clienţilor din zonele lor de distribuţie. Instalarea contorului nu presupune niciun cost imediat pentru consumatorul final, dar investiţia va fi recuperată de distribuitor prin factura la electricitate, mai precis din componenta de tarif de distribuţie din factură.

Contoarele inteligente sunt conectate la distribuitor, iar principalele avantaje ale sale pentru client sunt următoarele: se citesc de la distanţă, transmit consumul real, iar factura finală îl va reflecta pe acesta, nu estimări sau "indexul" trimis de consumator, şi nu vor mai exista facturi de regularizare. În plus, se vor putea face şi operaţiuni comerciale precum schimbări tarifare, conectări şi deconectări, sporind astfel confortul clienţilor şi reducând inconvenientul vizitelor angajaţilor distribuitorului.

Oficialii Enel, unul dintre cei mai mari distribuitori de energie electrică din România, spun că 80% din locuinţele din România ar putea avea în următorii trei ani contoare inteligente de energie electrică, devansând-se astfel ţintele din programul de contorizare inteligentă anunţat deja de autorităţi.

Mai mult, toate contoarele montate de Enel vor fi produse în România, iar italienii duc şi în alte ţări contoarele româneşti, potrivit Economica.net.