MENIU

Anunț de ultimă oră de la IKEA. Se adresează celor care au cumpărat ciocolată

Retailerul suedez de mobilă şi decoraţiuni interioare IKEA, care operează un magazin în zona comercială Băneasa din Bucureşti, îi informează pe clienţii care au cumpărat batoane de ciocolată cu lapte cu merişoare sau cu alune de pădure, bucăţi de caramel ori pastă tartinabilă cu aromă de ciocolată că nu sunt sigure pentru persoanele alergice la alune şi/sau migdale.  De aceea  îi cheamă pe cei care nu le-au consumat încă să le aducă înapoi la magazinul din Băneasa unde vor primi înapoi suma integrală pe care au plătit-o pentru produs.

Produsele rechemate sunt Choklad Lingon & Blåbär (18,5 lei), Choklad Ljus (2,5 lei), Choklad Nöt (4 lei), Godis Chokladkrokant (20 lei), Godis ChokladrÅn (9,5 lei) şi Chokladkrokand Bredbar (12 lei).

”Alunele şi migdalele au fost găsite frecvent, şi nu ocazional, în cele şase produse, ceea ce subliniază că aceste produse de ciocolată nu sunt sigure pentru a fi consumate de către persoanele alergice sau sensibile la aceşti alergeni. Informaţia de pe etichetă nu raportează suficient de clar prezenţa frecventă a acestor ingrediente”, informează retailerul.

Compania îi aşteaptă pe clienţii alergici la alune sau migdale, care au cumpărat produsele respective aflate în termenul de valabilitate, să le aducă înapoi în magazinul Ikea din Bucureşti, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru produs. Termenul de valabilitate se găseşte pe spatele ambalajului (AAAA/LL/ZZ A – anul, L – luna, Z – ziua de fabricaţie).

Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut aproximativ 247.000 de bucăţi din cele şase produse şi nu a înregistrat sesizări din partea consumatorilor.

În prezent, niciunul dintre aceste produse nu se mai găseşte la vânzare în magazinul IKEA din Bucureşti.

IKEA a mai rechemat patru produse de la începutul anului şi până acum: ciocolata neagră Chokland Mork, pentru că avea conţinut de lapte şi alune insuficient declarat, bazele de lampadar şi de veioză Gothem, din cauza riscului de şoc electric, pelerina de liliac Lattjo, după ce trei copii au avut urme şi zgârieturi în zona gâtului în timpul jocului, şi barierele de siguranţă Patrull, care pot permite căderea copiilor pe scări.

 

Sursa: news.ro

 

Mai multe articole despre:
null