MENIU

Anunț bombă de la ANAF. Toți românii care se știu cu musca pe căciulă, vizați de Fisc

Anunț incendiar de la ANAF: Fiscul intenţionează să modifice Legea evaziunii fiscale pentru a se introduce o definiţie a acesteia.

Fiscul intenţionează să modifice Legea evaziunii fiscale pentru a se introduce o definiţie a acesteia, a declarat, marţi, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Daniel Tudor.

'Am făcut o iniţiativă prin care ne propunem să modificăm vestita Lege a evaziunii fiscale, în primul rând să avem o definiţie a evaziunii fiscale, pentru că nu avem una în momentul de faţă. Mulţi spun că nu e nevoie de definiţie, pentru că ai Codul penal. Evaziunea fiscală, din punctul nostru de vedere, îmbracă nişte forme de manifestare complexe şi vaste şi este greu de demonstrat', a explicat Tudor.

Potrivit acestuia, legislaţia privind combaterea fraudei este insuficientă în acest moment, în raport cu nevoia de combatere.

'În acest moment, legislaţia pe ceea ce înseamnă combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale este insuficientă cu nevoia de combatere, asta pe lângă faptul că nu avem acces la un volum de informaţii de natură să nu ne încurce nici pe noi, nici pe contribuabili. Este o constatare care rezultă din actele de control', a precizat vicepreşedintele ANAF.

Mai multe articole despre:
ANAF Fisc